Celia a devenit mamă de fată! “Mămicuța grăsuță și obosită se simte binecuvântată!”
Celia a născut o fetiță sănătoasă și frumoasă! Artista era programată să nască prin cezariană duminică, pe 20 februarie însă momentul mult așteptat de cântăreață și de familia ei a avut loc mai devreme. Astfel, Celia și-a mărit familia cu un nou membru, o fetiță pe care și-a dorit-o foarte mult și la care visa de ceva timp.
Celia și soțul ei mai au acasă un băiat, pe Angelo, în vârstă de 7 ani. Cea de-a doua sarcină nu a fost tocmai ușoară pentru frumoasa artistă, care a avut mai multe probleme de sănătate între timp, a făcut Covid a doua oară și a trecut prin mai multe momente dificile.
Atât mama cât și fiica se simt bine și sunt sănătoase, iar proaspăta mămică este în culmea fericirii că i s-a născut cel de-al doilea copil, de această dată, o fetiță pe care Celia a decis să o numească Sara Maria. În decursul celei de-a doua sarcini cu fetița ei, cântăreața s-a îngrășat 20 de kilograme și într-un mesaj recent postat pe paginile sale de Facebook și Instagram, Celia a spus că se simte bine în pielea ei, cu tot acest surplus de kilograme și cu toate modificările prin care a trecut corpul ei.
“Am 37 ani și în 7 zile voi aduce pe lume a doua mea minune! Știu, corpul meu a suferit foarte multe modificări, 20 kg în plus, am aproape 38 săptămâni de sarcină, circumferința abdomenului dublată, drepții abdominali rupți, celulită, câteva vergeturi iar peste o săptămână din graviduța drăguță, voi fi văzută o mămică obosită și grăsuță…
Da, știu, kilogramele în plus nu au cum să nu se vadă, totuși ceea ce vreau să vă spun este că: acea Mămicuța grăsuță și obosită se simte binecuvântată!!! Acea Mămicuță cu celulită și vergeturi a adus pe lume viața, și da, cândva eram traumatizată de aceste gânduri: corpul meu nu va mai fi la fel, asta e clar …dar oare de ce trebuie să fim neapărat perfecte? Acesta e oare scopul nostru în lumea aceasta? Să tragem cu disperare de niște standarde impuse???? Vor trece probabil câteva luni bune până o să îmi revin cât de cât și urme tot vor fi, este normal, dar urmele trebuie purtate cu mândrie!!! Vă rog, nu judecați și nu puneți presiune pe mine, pe noi, femeile, alegerea mea este să îmi dau silința să îmi revin, însă ușor și pentru că e alegerea mea, nu pentru că trebuie! Am să o fac în timp, ușor, cu răbdare și liniște!
Așa că dacă nu voi reuși în primele luni? Nu puneți voi presiune pe noi cu “oh ai rămas cu burta destul de mare, oh pielea aia se mai trage oare? Oh celulita, vergeturile”. Hm, și ce??? Sunt ale mele, și am ales să NU mă stresez de ele, dacă o să îmi revin în câteva luni bine, dacă nu, Nu!!! … Știu ce vreau și știu că ușor, ușor o să reușesc să îmi revin, însă nu știu timpul și nici nu vreau să mă stresez cu asta. Am o minune gata să vină pe lume și încă o minune care de 7 ani îmi zâmbește zi de zi. Sunt binecuvântată și fericită și chiar dacă ies din asta ușor șifonată, ușor grăsuță, cu celulită și cu vergeturi, știu că voi fi FERICITĂ! Îmi promit să nu pun presiune pe mine, nici NU accept gândul acesta în prima etapă! Etapele de tranziție sunt normale (minim un an) iar urmele rămase trebuie purtate cu mândrie! M-ați înțeles?”, a mărturisit Celia pe Facebook și Instagram, cu câteva zile înainte să aducă pe lume cel de-al doilea copil al ei.